În 1944, în momentul retragerii armatelor germano-ungare,la 4 septembrie, unii localnici din Aita Seacă au asasinat cu cruzime mai mulţi ostaşi români rămaşi în urma frontului. Pentru a pedepsi acest fapt, la 26 septembrie 1944, o unitate de voluntari din aşa-numitul Batalion „Sumanele Negre” Iuliu Maniu a executat, după o judecată sumară, 11 dintre autorii actului din 4 septembrie. Seria de procese declanşată de Curtea Marţială din Sibiu, în decembrie 1944, în legătură cu cele petrecute la Aita Seacă, având vizibile conotaţii politice, s-a desfăşurat la Sfântu Gheorghe, Braşov, Sibiu şi Bucureşti, pe parcursul a 10 ani, şi a vizat elucidarea, sub aspect juridic, a celor petrecute în septembrie 1944 la Aita Seacă. Sentinţa definitivă a Tribunalului Bucureşti, din 1954, a fost concepută în aşa fel încât să ofere imaginea unui echilibru între cele două grupări etnice şi a unei justiţii imparţiale, prin urmare au fost condamnaţi şi maghiari şi români.

În septembrie 1990, pe zidul şcolii din localitate a fost pusă o placă de marmură cu inscripţia „Pentru martirii noştri din 26 septembrie 1944-UDMR”, iar în anul 1994 a fost ridicat un monument, alcătuit din 13 blocuri de piatră în memoria sătenilor executaţi în toamna anului 1944.

Asociaţiile cultural-creştine din zonă, cu binecuvântarea P.S. Ioan, au început demersurile pentru readucerea în memoria istoriei a jertfei ostaşilor români căzuţi în împrejurările menţionate, acordarea creştineştii lor pomeniri şi omeneştii preţuiri.

Conscripţia Episcopului Ioan Inocenţiu Micu-Klein consemnează existenţa unei obşti româneşti de 110 credincioşi care, după o scădere numerică relativă la mijlocul sec. Al XVIII-lea, creşte din nou începând cu sec. al XIX-lea. Statistica demonstrează dramatismul unei comunităţi româneşti atât de distinctă, care a fost crunt lovită în anii Dictatului de la Viena şi, în mare parte, contopită în masa secuiască.

Parohia greco-catolică s-a înfiinţat în anul 1854. În 1866 este construită o biserică din piatră cu hramul „ Sfântul Nicolae” şi casă parohială, paroh fiind Iuliu Boeriu.

Deşi mai puţini la număr, cei peste 100 de credincioşi ortodocşi din Aita Seacă, în anul 1909 şi-au zidit şi ei „din propria lor putere”, dar şi cu sprijinul românilor ardeleni, obiserică din piatră. Până atunci, inventarul din 1886 consemnează existenţa în cimitirul satului a unui „turnişor din lemn pentru clopot, acoperit cu ţiglă”. Dintr-un anunţ publicat în Gazeta Transilvaniei la 28 mai 1909, aflăm că în interesul românilor din secuime: „Pentru zidirea unei biserici în filia Aita Seacă, aparţinătoare parochiei Aita Mare, de sub păstorirea părintelui Pompei Trif, s-a iniţiat o colectă. Cei cu dare de mână sunt rugaţi a trimite eventualele contribuţiuni la adresa părintelui Trif în Aita Mare”.